Anamaria Prodan, impresara lui Adi Popa, este în culmea fericirii, şi a ţinut să le spună asta prietenilor. Ea a plecat sâmbătă în Anglia, împreună cu Adi Popa, ca să semneze contractul acestuia cu noua echipă.
Impresara a postat sâmbătă pe Instagram o fotografie în care apare alături de stelistul Adi Popa. Fotbalistul, împreună cu Anamaria, cea care îl impresariază, au plecat în Anglia, acolo unde se va semna contractul cu Reading.
,,Love Adi Popa. Love my life. New beginning (Un nou început)’’, a specificat vedeta la descrierea fotografiei.
Adi Popa a ajuns la un acord cu englezii de la Reading, formaţia din Championship cu şanse mari de promovare în Premier League. Mijlocaşul de 28 de ani a fost cumpărat de englezi în schimbul a 600.000 de euro, sumă acceptată şi de Gigi Becali.
„A venit şi ziua asta. Din 2012 am simţit că mi-am împlinit visul pe care îl aveam de când eram copil. Să joc în tricoul roş-albastru, pentru echipa mea de suflet, FC Steaua Bucureşti.
Am dat totul pentru voi şi pentru cele două culori de fiecare dată când am intrat în teren şi nu voi uită niciun moment petrecut la acest club.
Dar astăzi, a venit ziua în care vă anunţ că voi pleca. Mâine, voi semna cu Reading Football Club pentru care voi juca în următorii ani. Sufletul meu va rămâne alături de toată suflarea roş-abastra şi îmi doresc că foştii mei colegi să-mi păstreze o medalie de campion la sfârşitul sezonului.
De asemenea, îmi doresc să se rezolve această situaţie în care se află clubul acum, iar suporterii să se întoarcă alături de echipa, să fie o familie aşa cum am fost mereu, şi la bine, şi la greu. Poate voi mai avea ocazia în viitor să îmbrac tricoul roş-albastru şi să revin acasă.
Vă mulţumesc pentru toate momentele frumoase, pentru fiecare încurajare, pentru aplauzele voastre şi chiar pentru momentele când, poate, m-aţi înjurat, pentru că m-aţi ambiţionat şi m-aţi împins de la spate să merg mai departe” Adi Popa pe pagina sa de Facebook.